Când stai plecat în rugăciune
Și-ți schimbi al lumii caracter
Te lepezi de deșertăciune
Și te lipesti mai mult de cer

Când stai la postul de veghere
Pus de Stăpân să fii străjer
În tine crește o putere
Ce Te apropie de cer

Căci arma ta nu este scutul
Și nici vreo lance grea de fier
Ci lîngă tine-i Preaînaltul
Și oștile sfinte din cer

Când mari imperii se sfărâmă
Și într-o clipă cad și pier
Tu fă nădejdea-ți să rămână
O poartă care duce-n cer

E greu adesea pe cărare
Prin zăpușeli zăduf sau ger
Dar răsplătirea va fi mare
Odată la sfârșit în cer

Credința este o putere
Învăluită în mister
Dar cine-o caută și o cere
Descoperă drumul spre cer

Caci omul pe pământ e-o umbră
Un fir de iarbă efemer
O adiere-n fapt de seară
Și-un zbor spre iad, sau zbor spre cer